Ca deobicei trăiesc în trecut, printre amintiri, pentru că doar atât mi-a mai rămas.
Prezentul nu sună atât de bine, iar viaţa mea nu e una tumultoasă şi plină de aventură. Nu mi se întâmplă nimic important şi captivant, despre care să am ce să povestesc. Aşa că prefer să retrăiesc amintirile rămase sau să îmi creez un fel de "lume" a mea, unde totul este "roz şi are buline" precum spune şi melodia.
Trăiesc din amintiri, trecutul e cel care mă împinge de la spate să pot merge mai departe. Chiar dacă am trecut peste multe momente din viaţa mea, e ceva în mine care pur şi simplu nu mă lasă să le dau drumul aşa uşor. Parcă a devenit ceva obişnuit pentru mine, cu toate că m-au lăsat cu o durere şi un gol în suflet. Dar acum când scriu mi se pare amuzant şi nu mai simt aceleaşi lucruri ca la început. Poate durerea aceea a trecut cu adevărat. De fapt cred că era şi timpul.
M-a întrebat cineva de ce scriu? Şi cine e acel "el" din postări?
Îmi place să scriu, chiar dacă nu o fac într-un mod literar sau nu am mai multe subiecte despre care să scriu. Scriu pentru mine. Scriu pentru a îmi elibera gândurile. Scriu orice îmi trece prin cap şi nu vreau să se piardă.
"El" este cineva special, "el" nu întruchipează numai o persoană. "El" sunt mai mulţi, persoane speciale pentru mine. Sau persoane pe care le-am cunoscut o singură dată şi a fost de ajuns să mă facă să nu îmi pot lua gândul de la ele.
Poate în viitor "el" va fi doar o singură persoană sau cine ştie...
No comments:
Post a Comment